Micul Baron

Tânărul Papă-Lapte: acțiunile, portretul și secretele murdare care îl țin la șefia FRF

13 martie 2018

Ni se pare că am ajuns prea sedentari de la o vreme, așa că e indicat să ieșim puțin la mișcare, să ne punem sângele în circulație prin niște… sport. Dar bineînțeles că vom face sport în stilul nostru, căruia îi rămânem fideli. Nu de alta, dar parcă prea i-am neglijat pe nenii care învârtesc zeci, sute de milioane de euro anual fără să îi întrebe nimeni nimic. Păi nu merită și ei o felie zdravănă din tortul pe care îl tot vindem cu succes deja de mai bine de doi ani? Noi credem că merită cu vârf și îndesat, numai că, vedeți dumneavoastră, așa nehaliți cum sunt ei, nu au așteptat porția noastră și au băgat singuri botul la savarină, acest lucru îndemnându-ne să luăm calul de mânere mai repede decât aveam planificat.

Ați văzut The Young Pope? Serialul ăla făcut de HBO în care Jude Law portretizează fabulos un papă care joacă numai după propriile reguli si căruia nu îi pasă absolut deloc de imaginea sa… Dacă nu l-ați urmărit, n-are nimic. Avem și noi un Tânăr Papă, Lapte, ce-i drept, la Federația Română de Fotbal. Un neica nimeni în sport, care a fost uns cu toate alifiile de Băse și Coldea în 2014, pentru a deveni șeful fotbalului românesc, mediu în care se învârtesc sute de milioane de euro anual. Numai că al nostru nu e Jude Law, ci Jude „Breaking The” Law, iar el nu e dezinteresat de propria imagine, ci din contră, e disperat după ea.

Ei bine, Tânărul Papă Lapte ne-a făcut-o iar. Cum a reușit asta?

În primul rând, vineri, FRF s-a rebranduit, fraților. Da, da. Au schimbat înfățișarea echipei naționale. Bine, performanța sportivă și managerială tot un căcat a rămas, dar măcar acum e un căcat ambalat în ceva nou, cu un aer mai proaspăt și mai optimist. Ați văzut ce furouri le-a tras Papa jucătorilor? D-alea adevărate, din materialul preferat al lu’ mă-sa mare. Seamănă cu izmenele bunicilor noștri din cel de-al Doilea Război Mondial. Vă dați seama că asemenea orori nu puteau ajunge realitate dacă nu ieșea cașcavalul super-gros la băieți, nu? 😉 😉 😉 Despre acestă schimbare de imagine a scris echipa lui Tolo de la Gazeta Sporturilor cu mai mult timp în urmă. Spuneau ei, „Fotbalul arde și FRF schimbă sigla”, încercând să fie domni și să nu îl asocieze pe Burleanu întocmai cu o babă care se piaptănă. Argumentele lor, mai jos:

Apoi, că și-au tras izmene și siglă nouă e una, dar că au făcut-o și ilegal… ei bine, la asta sigur nu vă așteptați. În statutul FRF scrie negru pe alb, clar și limpede, cum sigla NU poate fi modificată fără acordul membrilor Adunării Generale. Doar că pe Tânărul Papă-Lapte îl cam doare în cur de regulamente, principii și corectitudine când vine vorba de cașcaval. Nu îi mai stă lui gelul în păr că a încălcat un statut… Banul să iasă, tată, că fotbalul oricum e mort deja și dus la groapă. Măcar pensia să i-o mai luăm, atât cât se poate. „Este o încălcare flagrantă a statutului, iar încă de la primul meci, FIFA și UEFA ar putea reacționa, dacă un club afiliat va face plângere, pentru că n-a fost consultat. Să nu respecți o prevedere dintr-un statut aprobat de către o instanță civilă se numește abuz în serviciu. O plângere la Parchet, făcută de către un club membru, ar rezolva problema”, a specificat un personaj din fotbal, bun cunoscător al regulamentelor, pentru Libertatea.

FRF a modificat statutul în 2014, la puțin timp după ce actuala conducere a venit la putere. Şi vechiul, din 2011, dar și noul statul prevăd, la Capitolul 1 – Prevederi Generale – la Articolul 5 – Însemne: „Marca verbală și figurativă FRF este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, în condițiile legii; 2. Emblema FRF poate fi modificată numai prin hotărâte a Adunării Generale a FRF”.

 

 

„Non c’e due senza tre”, spune un proverb din cultura italiană și rostit de Jude Law în serialul original de pe HBO. Adică, pe înțelesul tuturor, nu există doi fără trei. Sau nu există două fără cel de-al treilea. Iar tânărul nostru Papă-Lapte a ținut neapărat să verifice acest lucru, în decurs de numai câteva zile.

După cum vă spuneam, acest Jude „Breaking The” Law mioritic face tot posibilul să iasă în evidență cu lucruri atât de dubioase, încât ne este foarte greu și nouă să ținem pasul. Mai nou, șeful intereselor din fotbalul românesc, vrea să intre cu totul și în cașcavalul industriei jocurilor de noroc. Ce dacă nu are nicio treabă domeniul lui de activitate cu pariurile? A auzit el că e rost de mălai și influență și s-a băgat până la brâu. Ce vrea să facă mai exact? Ei bine, Tânărul Papă-Lapte își dorește ca FRF să aibă drept de licențiere asupra… caselor de pariuri! Voi ați mai auzit asemenea enormitate? Bezmeticul ăsta a propus un proiect de lege prin care autoritatea care reglemenetază domeniul, ONJN, practic să fie trecută pe linie moartă pentru că… așa i s-a sculat lui părul în cap. Ce contează că este ilegal, că UE nu permite o astfel încălcare a recomandărilor, că a primit aviz negativ de la Consiliul Consurenței, ONJN și de la Ministerul Tineretului și Sportului… El știe una și bună: să apere interesele financiare ale lui și ale tuturor acelora pe care îi servește.

Cine este, totuși, Tânărul Papă-Lapte?

 

Așadar, Răzvan Burleanu. Un virgin ajuns peste noapte șef peste fotbalul românesc. Un fătălău care a pozat în salvatorul absolut al sportului preferat al românilor, dar care s-a dovedit a fi un șarlatan cel puțin la fel de mare precum era Mircea Sandu. Un jegos al gradelor înalte, mânjit în cloaca politicii românești și trimis la ciolan pentru a servi unor interese mai mult decât obscure. Și nu, nu suntem noi primii care spunem asta. Iată ce publica Gazeta Sporturilor pe 11 septembrie 2015:

Nu doar schimbările radicale produse la nivel de conducere, care au fost influenţate în mod direct de implicarea politicului, dar ceea ce s-a întîmplat şi ulterior developează o axă cu multe semne de întrebare, creată pe ruta noua administraţie din sport – oameni politici – personaje cu putere extrem de mare în rîndul unor instituţii cum ar fi SRI. Poate cel mai bun exemplu e chiar FRF. Răzvan Burleanu conduce azi Casa Fotbalului, cîştigînd nişte alegeri decise de condamnarea lui Gică Popescu, marele favorit la şefia Federaţiei.

Prietenie Burleanu-Maior?!

Ce apare în oglinda în care se uită azi FRF? În primul rînd, un personaj care timp de aproape 10 ani a avut pe mînă Serviciul Român de Informaţii. George Maior a fost invitatul special al lui Burleanu în deplasarea echipei naţionale de la Belfast, din iunie. Maior nu e cunoscut ca un pasionat de fotbal, n-a fost invitat acolo de FRF, ci în baza unei prietenii, aşa cum a lăsat să se înţeleagă Burleanu. Un fost director SRI, în vîrstă de 47 de an, actual ambasador în SUA, ţară care i-a dat acceptul pentru acest statut într-un timp-record, prieten cu un şef de FRF, care abia a împlinit 30 de ani.

 

Maior-Dâncu-Dragnea-Diaconu

La Belfast, Maior a avut în preajmă şi alte personaje extrem de influente din viaţa publică din România. Fostul director SRI a ajuns în Irlanda în charterul FRF, a fost cazat în hotelul Hilton, unde au stat jucătorii. A participat inclusiv la plimbarea fotbaliştilor din ziua meciului şi i-a avut alături pe sociologul Vasile Dâncu, fost membru PSD şi un prieten trainic al lui Maior, dar şi pe Liviu Dragnea, actualul preşedinte interimar al PSD-ului. Brigada de VIP-uri din afara FRF a fost completată cu încă un nume: Gelu Diaconu, preşedintele ANAF, o altă instituţie-cheie.

 Scena cu oamenii politici în mijlocul actualei triplete care conduce Federaţia, Burleanu-Vişan-Bodescu, s-a repetat şi la „dubla” cu Ungaria şi Grecia. La Budapesta, Dragnea şi Dâncu au luat loc în tribunele de pe Groupama Arena chiar pe rîndul rezervat FRF, iar în spatele lor s-a aflat şi Alin Petrache, proaspătul şef al COSR, un alt new-entry în structurile înalte ale sportului românesc, a cărui ascensiune a fost sprijinită din plin din exteriorul fenomenului. Aceste afișări nu reprezintă, singure, decît un mesaj. Dar lucrurile se leagă prin foarte multe fire. Mircea Sandu a lăsat să se înțeleagă încă de la început că Burleanu a fost propulsat de forțe străine sportului. Erau declarațiile unui mare învins, evident. Însă mai multe surse din fotbal vorbesc despre faptul că Burleanu a fost finanțat generos în campanie de companii care nu vor să-și developeze participarea. Apoi, în numele unei „împrospătări a gărzii”, FRF a primit bani neașteptați de la mari corporații. Încet, încet, toți cei care nu veneau din aceeași zonă de studii și interese de administrație au fost îndepărtați din FRF”.

 

 

Burleanu, care la tupeu este campion mondial, nu are nici mamă, nici tată când vine vorba de apăratul intereselor prietenilor săi dubioși din politică. Pus la Federație în 2014 de clanul Băsescu și sustinut financiar extrem de puternic din spate de Dragoș Pavăl, Răzvănel a dat chix după chix atât în materie de management (la FRF este un dezastru de nedescris, șacalii prăduind bugetul cu sume incomensurabile), cât și în planul rezultatelor sportive (ratări pe bandă ale naționalei, antrenori aduși pe sume fabuloase, cazuri flagrante de corupție, nivel degradant al fotbalului juvenil și multe alte astfel de „realizări”). Cu toate acestea, virginul din poveste încearcă să dea tun după tun la șefia Federației de Fotbal.

 

 

Iată ce nota Jurnalul Național în martie 2014: „Nimic nu ne împiedică să gândim că Justiţia, atât de direcţionată în România, l-a ajutat pe Burleanu, tânărul “vopsit” în portocaliu de sus până jos, să “scape” de concurenţa lui Gică Popescu şi să devină dintr-un “no name” preşedintele FRF (…) În iulie 2009, când Băsescu se afla în emoţiile pentru câştigarea unui nou mandat, Burleanu se “înrolează” în serviciul preşedintelui. Devine consilier la Departamentul pentru minorităţi, condus de Kovacs Ekstein. Este atât de harnic şi priceput, încât se remarcă imediat. După cinci luni de muncă, Traian Băsescu îl decorează cu Ordinul Naţional Serviciul Credincios, în Grad de Cavaler”.

Dacă nu ați amețit încă, poate că ar fi cazul să vă reamintiți și de relația mai mult decât specială pe care Papă-Lapte ăsta a avut-o cu Anghel Iordănescu, unul dintre oamenii în care a avut și are cea mai mare încredere, atât pe plan sportiv, cât și în altele…

 

 

Sau cu… Meleșcanu?

 

 

Așadar, câte argumente mai vreți ca să vedeți realitatea? Acest personaj a ajuns la Federația Română de Fotbal pentru a servi IN-TE-RE-SE. Ale cui, ne este greu să ne dăm seama. Probabil ale tuturor, la cum pare. Până la urmă tortul este mare și e păcat de el să nu fie împărțit frățește în spatele cortinei…

BONUS: „RĂZVAN BURLEANU profită din plin de avantajele funcţiei. La cumpărături cu iubita şi Mercedesul de 100.000 $ de la FRF!”